HM

Ma plimb prin Focsani prin centru. Peste drum vad sigla HM ( 2 litere rosii). Distanta e destul de maricica si nu bat cu vederea pana acolo. Hm?! H&M in Focsani?!! Acolo? Parca stiam ca era un bazar, imi zic. Intr-un final ajung mai aproape de magazin si vad scrisul. HM e de fapt Hala Moldovei. :)

Florin Piersic si chinezii

Daca zic Florin Piesic imi vine in minte un om care povesteste mult...ai putea sta o zi intreaga fara sa te plictisesti. Imi aminteste de Margelatul...vazut din cauza lu' frate-miu. In majoritatea filmelor vezi un tip fain pe un cal, luptand sa apere diversele interese ale tarii, haiduc, etc. Cam asta e imaginea lui in mintea mea. Recunosc, nu sunt o fana. Nu stiu cum sa zic, dar are ceva romanesc in el. Mi se pare imaginea romanului tipic.

Ei si cu imaginea asta in minte azi observ o reclama la intrarea in Bucuresti. Florin Piersic ne asteapta la deschiderea cartierului China town. Hm?!! Margelatul, haiduc, chinezi? Ceva nu se leaga!

Oricum deschiderea a fost pe 19 iulie cica, iar cei de la ziarul financiarul au reactionat si ei.
http://www.financiarul.ro/2011/07/19/ce-te-mai-mira-cand-florin-piersic-face-reclama-la-china-town/

In concluzie pentru mine lucrurile nu se leaga. Imi imaginez ca altfel ar trebui sa evolueze cariera unui artist. Mai degraba l-as vedea facand reclama la diverse zone turistice, decat la un oras chinezesc.
Suntem oameni si pentru a trai avem nevoie de bani, deci...

Cersitul...moda veche

Rasfoiam ziarele si inca un articol cu Moni apare in ziare. Tara arde si baba se piaptana! Dar sunt sigura ca cei din presa vor zice ca asta cere publicul. Cata ipocrizie! Oricum nu m-as fi asteptat sa zica ca scrie orice mizerie pentru un leut in plus.

Sa revin. Articolul prezenta o poza. Mi-a atras atentia un copil cu fata de cersetor (nu stiu daca era sau nu). Vad si pe la tv cum apare cineva care arata ca are bani, hop si cersetorul.

Nu cred ca e zi in care cineva sa nu iti cerseasca un ban.

Aseara eram in autobuz cu niste prieteni pe linia lui 226, pe la Academia militara. Auzim "da-mi si mie un ban ca mi-e foame". Nu ne-am uitat.Ok...inca un cersetor ne-am zis. Tonul omului devine din ce in ce mai suparat. Cu siguranta nu i-a dat nimeni nici un ban...obositi dupa o zi de munca...numai de unul care sta degeaba si cerseste nu mai ai chef. Individul suparat se tranteste pe un scaun si mormaie" Sa-mi bag p.... Pe linia asta nu fac nici un ban. Nu da frate nimeni!"  Coboram din autobuz razand. Hm...cat tupeu pe noi!

 Oamenii cu fata de milogi si cei excesiv de zambitori si binevoitori sunt suspecti din start. Parca ii si privesti cum isi aranjeaza fata, in drum spre tine, si apoi cere ceva.(ajutor, bani, informatie, etc)

Intr-o seara, grabindu-ma sa ma duc acasa ma urc in autobuz. (vedeti ce imi place transportul in comun, nu?:) Sunt fana!) La urmatoarea statie, analizam oamenii care coborau si urcau. (acum sa nu credeti ca as fi singura. Un coleg de al meu ii analiza pe cei de la cantina ca sa vada cum sunt organizati si cat de repede se adaptau la situatii noi.)

       Vad un tip curatel, vine spre autobuz hotarat si zambind, isi pune normal sapca pe cap. Era pusa smechereste. Se urca in autobuz, isi ia fata de om trist, incepe sa se legene ca un handicapat si canta: "Mame dragi din lumea asta ...sa nu va parasiti copiii..." Nu imi amintesc versurile exact, dar cred ca pot sa fredonez melodia...mi-a ramas intiparita.

Tin sa precizez ca era ora 22.40. Asta ca sa apreciati faptul ca omul ala "munceste" toata ziua. Mi-a atras atentia fata lui...hotararea cu care s-a urcat in autobuz si teatrul jucat.

Concluzia? Nici una. Un psiholog ar spune mai multe!

E greu?

A mai trecut o zi si dupa serviciu ma indrept spre Universitate. Merg la librarie si mintea mea e libera. Privesc ce e in jurul meu fara sa ma gandesc la nimic. Mi-am propus 1 ora de respiro fara sa analizez nimic. Nu ma mai intereseaza ca x, y, z lucruri se pot face mai bine.... Nu m-a tinut mult! De ce?

Mergand, am impresia ca vad o maimuta pe jos. Instantaneu intorc capul si vad un boschetar, descaltat si murdar. Era asezat pe jos, se legana exact ca o maimuta...cred ca era si beat. Oare o fi fost vreodata un om normal? Ce l-o fi determinat sa "cada" in halul asta?

Azi am terminat cartea lui Djuvara. M-au impresionat povestile din vremea razboiului. Comparand trairile eroului in timpul razboiului cu boschetarul vazut azi, ma gandesc ca fiecare om are doza lui de curaj. Lupti si la un moment dat cedezi si nimic nu mai conteaza. Cine se lupta cu diverse boli cred ca intelege mai bine.

Dar si odata cazut, cat de greu e sa revii la normalitate?

Amy is dead

Daca ar fi fost sa merg la un concert anul acesta as fi vrut sa merg la Amy Winehouse. Ok, am mai fost la Voltaj si mi-a placut.
Pentru vocea ei insa chiar mi-as fi cumparat bilet desi nu ii cunosc toate melodiile. Valerie and Rehab sunt preferatele mele. http://www.youtube.com/watch?v=cQVxFPxYyw0
Deschid televizorul si printre stirile prezentate aflu si de moartea ei. Ne surprinde? Nu, stiam ca bea si se drogheaza. Ca sa scapi de asa ceva chiar iti trebuie vointa. Pacat de asa o voce.
Imi amintesc de o ora de psihologie unde proful ne-a zis ca cea mai buna urare care o poti face unui om e : "Sa-ti dea Domnul atata noroc cat poti duce" sau "cu un dram mai mult decat meriti". Deci in cazul ei ar fi fost "... atata talent cat poti duce".
Enjoy Rehab...desi in cazul ei nu a dat rezultate.
http://www.youtube.com/watch?v=KUmZp8pR1uc&feature=related

..rest in peace

Djuvara si o altfel de istorie

Nu stiu daca ai citit ceva de Neagu Djuvara. Nu imi amintesc ce m-a determinat sa cumpar "O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri". E una din cartile care mi-au placut...e istorie povestita si explicata.

Acum, nu stiu cum au fost orele tale de istorie, dar ale mele reprezentau o insiruire de ani si actiuni. Nimic interesant, doar toceala si cam atat. Adica din tot ce am invatat intelegeam ca romanii isi doreau sa fie uniti, dar ceva ii impiedica. Ma gandeam, ca daca toti isi doresc acelasi lucru de ce nu a fost posibil mai devreme?!!!  Well...citind cartile lui Djuvara am descoperit ca nu a fost chiar asa cum credeam eu.

 Cred ca am fost naiva. Daca fiecare se uita la grupul cu care munceste sau cel de prieteni poate vedea ca uneori e foarte greu sa convingi oamenii sa lucreze pentru un obiectiv comun.

Astfel istoria prezentata la scoala a fost doar o insiruire de date...nici un sentiment...deci cine suntem? Cred ca avea dreptate cine spunea ca daca prezinti moartea unui om se considera o tragedie, dar cand se vorbeste de moartea a mai multor oameni atunci nu e decat o cifra si simpla istorie.

Acum cateva luni am fost la muzeul de istorie si am vazut coloana cu razboiul dintre daci si romani. Ce pacat! Atatea informatii pastrate dar noi nu ne-am deranjat sa le prezentam mai detaliat in manuale.(cel putin nu in cele de acum 10 ani).

Am sa revin, deoarece cartea care o citesc acum e super interesanta. "Insemnarile lui Georges Milesco. Roman autobiografic" - Djuvara Merita citita. E ca si cum cineva drag ti-ar povesti ce i s-a intamplat.

Blondie cu sandalute

Cand o tipa greseste ceva si mai e si blonda, nimeni nu mai critica doar spune..."e blonda"!. Adica nu poti sa ii ceri prea multe. Nu sunt de acord, dar e o conceptie creata ca multe altele, in ultimul timp.

Ce urmeaza sa va spun e ca rezultat al neatentiei si nu a faptului ca m-am facut blonda.

Let's start. Pe la sfarsitul lui iunie, intr-o sambata ajung la Deichman in AFI.  Ma uit dupa o pereche de sandalute. In general au niste modele cam urate, deci nici o sansa sa iti sara ceva in ochi...tre sa cauti cu atentie. Gasesc o sandaluta crem, probez stangul, imi vine...Super...am gasit. E numai buna pentru serviciu, pare comoda. Acum caut cutia cu numarul meu. Gasesc si cutia, era cealalta sandaluta, numarul 37. Buuun! O iau, pun si sandaluta probata, ma duc la casa, platesc si plec. 

Nu stau prea mult prin magazine sa probez.

Acum cateva zile, intr-o dimineata imi zic sa ma incalt cu sandalutele cumparate. Le scot frumos, incalt stangul si cand sa ma incalt si cu dreptul imi dau seama ca sandaluta era tot pentru stangul. "Oh nu! Am luat 2 sandulete pentru stangul. Maaama ce ametita am fost!"

Dezamagita si suparata...cu greu imi gasesc incaltaminte care sa nu ma bata, sa nu se rupa la a 2 purtare sau care sa fie comoda. Ajung la serviciu si ii povestesc Nadiei, colega mea. Dupa rasetele de rigoare...ma sfatuieste sa ma duc inapoi cu ele la magazin. Va dati seama ca nu am pastrat bonul.

Joi seara ma duc cu ele, ii explic domnisoarei de la casa ce s-a intamplat. O intreb daca nu a gasit 2 sandalute pentru piciorul drept , exact ca modelul meu. Aceasta ma intreaba in ce data le-am luat ca altfel nu ma poate ajuta. Ii povestesc ca am platit cu cardul si ca sistemul ei ar trebuie sa poata verifica asta. Nu si nu, spuneti-mi data. Il sun pe frate-miu, care dupa ce asculta toata povestea ma trimite la bancomat sa imi scot un extras.

 Scot extrasul de la bancomat (slava domnului ca ING-ul e la 3 minute de AFI), il arat domnisoarei. Aceasta . draguta, imi aduce o pereche de sandalute (stanga si dreapta) si imi ureaza o zi buna.

 Ufff! Ce bine! Deja ma imaginam ca tre sa mai cumpar 2 sandalute pentru piciorul drept.

Azi in magazin, la cumparaturi cu o prietena. Probeaza niste papuci si vad ca se uita cu atentie la ei. Ce faci, tu? "Pai ma uit sa fie si stangu si dreptul, sa nu patesc ca tine.!"
:)