Costinesti

Nu stiu daca s-au schimbat foarte multe. Din cate am inteles s-au construit mai multe hoteluri, pensiuni, etc. Plaja e pe jumatate ocupata de sezlonguri. Pe plaja gasesti tomberoane pentru gunoi si pentru reciclat. Asta mi s-a parut interesant, desi in unele locuri erau doar alea de reciclat si eu vroiam sa arunc gunoi menajer. Mi s-a atras atentia ca vreau prea multe.

Nisipul era plin de mucuri de tigara, iar mici maldare de gunoi (pet-uri, cutii bere, etc) puteai sa vezi cam peste tot. La un moment, un pusti strangea mucurile si incepuse sa construiasca o cetate cu zid de aparare.

 Dimineata puteai vedea ca s-a facut curat pe plaja, dar cred ca lipseste educatia.

Nu am auzit manele si asta a fost un punct bun.

Mancarea? Nimic deosebit la acest capitol, standard: multe mancaruri bazate pe cartofi si carne gatita in diverse variante, cateva ciorbe, prajituri, etc.  Preocuparea era sa ti se ofere diverse meniuri si oferte, decat sa faca mancare de calitate.

Mai usor gaseai sa cumperi bere decat o cutie de lapte sau un iaurt. Hai sa il trec la aspecte pozitive. :)

Cred ca am vazut vreo 2 caini prin statiune (ceea ce e foarte putin), insa in gara erau vreo 6. Gara? Si aia de la bunica, de la tara arata mai bine decat cea din Costinesti. Nu se anunta sosirea trenului in statie si nici plecarea lui.(la bunica se anunta)

A fost un conflict cu niste tigani pe plaja iar cei de la salvare si politie au ajuns foarte repede.

Suvenirurile la vanzare erau chiar interesante. Aveai de unde sa alegi.

In concluzie, daca nu ar fi marea, ai muri de plictiseala.

Caragiale ar fi invidios

Mersul cu trenul e o sursa de inspiratie pentru mine. Probabil asa a fost si pentru Caragiale. E si mai interesant cand trenul ne duce spre destinatii de vacanta. Omul e relaxat, abia asteapta sa ajunga, are niste imagini despre cum va fi,  faptul ca isi permite sa mearga undeva  chiar ii da un aer ca e cineva, etc.

Nu astea erau gandurile mele, lunea trecuta, in drum spre litoralul romanesc. Am gasit repede locurile in vagon, am asezat bagajele si asteptam plecarea trenului. ...Si incepe nebunia!

Nu inteleg de ce urcatul in tren trebuie sa fie atat de agitat si sa iti dea o stare de disconfort. Dar, sa povestesc.

Fiind un rapid care mergea spre mare, cei de la CFR s-au hotarat sa se asigure ca toata lumea care urca in tren are bilet. Astfel la fiecare usa de vagon era cate un om de la CFR care controla biletele. Adica "Ai bilet pentru trenul asta? Da? Bine, urca." Nimic mai mult. Trenul a fost garat cu 20 de minute inainte de ora plecarii. Deci timp destul.

Vagonul era cu mese intre locuri. Incepe lumea sa se urce. Unii erau mai agitati, altii mai calmi (calmul si rabdarea lor era  ca acelora care merg cu avionul; adica avionul asta nu o sa decoleze cu mine in picioare, deci nu ma grabesc nicaieri, il astept pe cel din fata sa se miste sa trec si eu la locul meu). Hm...pana aici totul e bine, imi zic. Nici un motiv la orizont de a nu circula civilizat si in liniste.

La un moment o tanti, peste 55 de ani, subtirica si cu ochelari tot intreba unde e locul x?( Locul era vizavi de mine). " Uite Eugen aici este locul. Si am traversat tot vagonul. Doar s-a uitat doamna aia de la CFR pe bilet. Nu a putut sa zica sa ne urcam pe la cealalta usa???!!! Dar unde pundem bagajele?!! Nu avem loc destul!Of si vagonul asta e si cu mese!! La ce le-or fi pus?! Nu sunt bune de nimic!Si unde pundem bagajul de mana?".

Doamna in cauza blocheaza vreo 10 minute culoarul. Unii sunt destul de calmi si asteapta exact in spatele ei sa se miste, sau macar sa faca putin loc. Nici o miscare...era foarte preocupata. Jumate de vagon se uita spre ea cum se isterizeaza pentru nimic.

Si cu Eugen in sus, Eugen in jos, madam in cauza, se hotaraste sa se aseze. Intre timp mai aflam ca are si multe operatii. Dar, nu se termina aici, nu ii place cum stau bagajele si ii da indicatii pretioase sotului.( domnul era si el un batranel care abia se misca...dar nu comenta nimic.) Mai urmeaza cateva minute de miscare si isterizare.

Intr-un final porneste si trenul, toata lumea e asezata si doamna mai zice inca o data (a 3 sau a 4 oara) ca nu i s-a recomandat pe unde sa urce in tren.

Ok, deci pe langa isterizarea cu urcatul in tren notam si faptul ca e foarte greu pentru unii sa gaseasca locul in vagon, ajungand sa traverseze un vagon aglomerat carand bagaje grele dupa ei. Dar, poate au o placere deosebita. Nu stiu ce ma bag eu peste gusturile oamenilor!

Un pont? La fiecare usa de vagon sunt scrise si locurile: x-y. Adica de la usa pana la jumatatea vagonului veti gasi locurile intre X si Y.

Un loc ocupat poate genera niste motive serioase de suparare, ocazie cu care se prezinta ifosele din dotare. Alta situatie la intoarcerea in Bucuresti. In Constanta, fiind ultima statie, urca multi calatori. Pe locurile din fata mea se aseaza o alta doamna cu fiica. Intre timp soseste o pustoaica (18-19 ani, cam pitipoanca) si cu un aer razboinic zice "doamna eu am locurile acesta, nu stiu ce locuri aveti dumneavoastra".

Femeia in cauza ii raspunde ca are exact aceleasi locuri (45 si 46). Pustoaica isterica spune inca o data ca ea are locurile respective. (of cat de prost poti fi cateodata! de ce o fi atat de greu sa te uiti pe un bilet?!! de ce tre sa urle?!) Femeia ii arata biletele ei, dovedind ca are dreptate. Pustoaica ramane prostita cateva momente(asta se preface? e de pe alta planeta?). Vazand ca nu reactioneaza, femeia ii zice pustoaicei sa scoata si ea biletele ca sa vada in ce vagon trebuie sa se duca. Scoate biletul si zice "ah am vagonul 40. Unde e asta?". Lumea ii recomanda sa caute spre coada trenului, poate l-o gasi.(noi eram vagonul 3, primele doua erau 1 si 2, deci era o logica in recomandare). Intr-un final pleaca.

Credeti ca am auzit vreun "Scuze", "Multumesc"?!!! Nuuuuuuuuuuu. Piti nu isi gasea locul si era motiv sa se isterizeze un pic. Vai ce viata grea! Vai! Vai!

Si noi avem pretentii de la cate un domn Goe!??? El are scuza ca e copil. Nu stiu ce scuze au unii adulti?

Muzeul militar 2

Am facut o a doua vizita la acest muzeu. Am postat si poze pe facebook. Am vizitat sectia de uniforme. Merita vizitata. Vezi uniformele armatei romane de-a lungul timpului. Mi s-au parut interesante pozele expuse, parca iti dau un overview din atmosfera trecutului.

In aer liber sunt expuse diverse tancuri, rachete, etc. Nu sunt intretinute prea bine. Unele sunt mancate de rugina. Ok, sunt scoase din uz, dar asta nu inseamna ca nu trebuie ingrijite. La un moment iti piere cheful de a te uita la fiecare. Deci un punct in minus.

Intre timp s-a deschis accesul si la sectia de aviatie. Eu zic ca se putea mai bine. Nici spatiul nu e foarte mare asa ca e de mirare ca au putut baga acolo 2 avioane, un elicopter si altele mai mici. Important e ca poti vedea capsula cu care am fost in cosmos si afli mai multe informatii despre acest eveniment.
Un costum de astronaut poate fi de asemenea admirat. Costumul imi aminteste de clipul "Tot mai sus" al celor de la Guess Who, de pustiul care se plimba prin casa in ceva ce seamana a costum de astronaut.

Interesant e si modelul de aparat cu care a zburat Aurel Vlaicu. Ceva ce seamana a bicicleta cu aripi. Ce descriere plastica si la mine! Daca as avea un copil l-as duce intr-o vizita la muzeu.

Bine i-as zice sa nu puna aripi la bicicleta. :)

Totusi e un muzeu ce merita vizitat, indiferent ce sectie v-ar placea mai mult( aviatie, uniforme, arme, dacii si romanii, etc).

Comentezi?!!!

"Comentezi?" sau mai bine as zice departe de lumea dezlantuita! Citind diverse articole, ma uit si la comentarii. Ce vad? OOOh Doamne!

Unele comentarii sunt atat de departe de subiectul articolului incat te intrebi la ce se gandea persoana care a scris.

E foarte amuzant! Se mai trezeste cate un nene care se considera ziarist sa scrie ceva despre o vedeta. Acum sa nu iti imaginezi ca nenea e obiectiv. In articol mai strecoara ( asta daca nu le zice direct) si cate o mica rautate ( sunt finuta aici) deoarece are niste polite de platit. Dupa asta vin cititorii si comenteaza.  Totul se inflameaza! Omul simte nevoia sa isi spuna parerea. Scrie. (orice, de la injuraturi la invective, la pareri ce nu au legatura cu subiectul).

 Maaama cata rautate! Nici un pic de intelegere pentru vedeta respectiva! Cate comentarii pentru nimicuri!  Hai sa dau un exemplu. Oana Roman.  Nu pot sa spun ca imi e simpatica, insa cele mai multe articole sunt legate de greutatea ei.

Acum, ma gandesc ca femeia a incercat diverse metode de a slabi si nu au dat roade. Asta e! Din ce vad, incearca sa compenseze prin haine. Nu ii iese intotdeauna...dar cine are o tinuta fara repros?!!

Sau ce ar fi sa rad de cineva care nu are inaltimea peste 1,60m?!! Oricum motivele de a rade sunt multe si din pacate nu depinde intotdeauna de persoana in cauza.

Un alt exemplu cu niste comentarii extrem de dure e doamna Adriana Iliescu.("terminata, ratata, dusa, o asteapta moartea, etc"). Cred ca acesta e numele ei. Undeva la 67 de ani a facut un copil. Felicitari! De ce? Femeia are grija de fetita ei, ii asigura un camin stabil si o iubeste. Ah stiu! Varsta, nu? 

Acum zau nu stiu daca vreunul din noi e Dumnezeu si ne zice cat traim. Cine imi garanteaza mie ca nu o sa mor inaintea acestei femei?!!! Poate o sa ajunga sa aiba grija de copilul ei mai mult decat o sa ajung sa am eu grija de al meu. Totul e posibil! Viata asta e foarte ironica uneori!

Sefi de cosmar

"Sefi de cosmar" e filmul care l-am vazut in seara asta. Auzind titlul acesta cred ca fiecare se gandeste la cel mai "naspa" sef care l-a avut vreodata. Posibil fiecare poate veni cu povesti incredibile si faze de neimaginat.

Ceva de genul acesta a fost filmul. Un pic tras de par la anumite faze, cu niste personaje care in anumite momente par cam "idioate", dar in final extrem de amuzant. La anumite faze iti vine sa zici "cat de cretin poate fi!".

Amuzant sa o vezi pe Jennifer Aniston pe post de sefa indecenta care isi hartuieste angajatul.

Pe ea si pe Jason Bateman i-am mai vazut si in The Switch. E o comedie frumoasa si romantica. Tipul joaca foarte bine. Merita vazut penru ca e amuzant, iar jocul actorilor e bun.

"Nunta muta"

Nu pot spune ca sunt fan filme romanesti. Descriu realitati pe care le stim sau despre care am auzit sau mi s-au povestit.Cred ca vad lucrurile preconceput, la fel cum toti, dupa '89 eram innebuniti dupa produsele din occident. Abia dupa multi, multi, multi ani ne-am dat seama ca produsele noastre erau mult mai bune. Dar...opa! am distrus tot!...nu mai avem fabricile alea care sa produca ce ne placea. Deh...asa ne trebuie daca suntem fraieri si am crezut ca tot ce e romanesc e de "cacao".

Sa revin la filme. Astfel nu am vazut decat cateva din filmele romanesti care au luat diverse premii. Din aceeasi categorie e si Nunta muta. Nu stiu ce imi veni sa il vad intr-o seara. E senzational! Trebuie sa il vedeti.O capodopera, simboluri gandite in cele mai mici detalii si un final reusit!

Mie filmul prezent mi-a adus aminte de nunta lui Kusturica din "Pisica alba, pisica neagra", accentuate fiind elementele de umor negru. E o imbinare ciudata intre obiceiuri, dragoste, sentimente, saracie,  istorie care intra cu bocancul in viata oamenilor si drama.
Ironica e viata asta uneori...!

Fara cuvinte

Se intampla sa fiu intrebata daca am mai scris pe blog. Recunosc ca ma bucura faptul ca cineva citeste ce scriu, in acelasi timp imi zic sa imi gasesc cateva momente si pentru a scrie. Acum, stiti, ca nu toate zilele sunt linistite si relaxante; mai sunt si zile agitate in care nu ai timp nici sa respiri. Raman fara cuvinte.

Melodia din link-ul de mai jos ma inspira in aceste momente. Am descoperit-o pe Adele datorita Andreei.(Multumesc)

http://www.youtube.com/watch?v=FlsBObg-1BQ&feature=related

 M-a cuprins nostalgia. Tocmai am vazut filmul Coco avant Chanel - Coco Chanel. E un film emotionant, frumos si interesant.

 De curand am vazut pe piata o carte cu biografia lui Coco Chanel. Mi-am zis ca trebuie sa cumpar cartea si sa o citesc, dar pana acum nu am reusit. Asa ca vazand in seara asta link-ul cu acest film pe net, mi-am zis "de ce nu".

Bine, recunosc, imi plac parfumurile. Nu sunt o fana parfumuri Chanel; Chanel Alure sau No5 mi s-au parut cam prea tari.(asta e un detaliu pentru cunoscatori...obsedati de parfumuri). Nici nu cred ca mi se potriveste. Insa viata lui Coco Chanel mi s-a parut interesanta.  Cumva e legata de titlul acestui blog "The sky is the limit". Sau mai bine zis nu e nici o limita in calea imaginatiei. Iar viata nu e numai alb sau negru, e gri, e asa cum ne-o facem ca sa ne indeplinim visele, uneori e asa cum ne-o influenteaza cei din jur,..fara cuvinte.

Un film superb in franceza. Tres agreable!