luni, 24 februarie 2014

Romania. Inchis pt inventar

1989…parca a fost ieri. Au trecut ceva ani de atunci. Am prins doar 8 ani din epoca de aur. Chiar si asa imi amintesc de unele  lucruri specifice acelei perioade:  coada la paine unde luam paine pe cartela – 2 paini si jumatate pt familia mea, coada la farmacie pentru vata, cel mai tare sampon roz care miroasea a trandafiri….mi s-a parut oau, apa calda care era doar joia,  inghetata la pachet care semana cu pachetul de unt, uniforma, cand am fost facuta pionier al patriei, inceputul scolii cand cei mari plecau la cules la vie ( de neuitat -  mai ales ca cineva imi spunea cu mandrie ca atunci cand voi fi mare ca ei voi merge si eu la cules la vie...ih…de pe atunci nu mi-a placut munca fizica fara cap si fara coada), secretomania ( era regula maxima ca nu ai voie sa povestesti nimic din ce se intampla la tine acasa), caietele folosite ce le duceam la reciclat, apelativul “ tovarasul” /”tovarasa”, panoul  clasei unde erau asezate pozele noastre in forma de V ( cel mai tare era in top; never been there…eu tot cu lumea mea si ce imi place mie) etc. Acestea sunt putinele amintiri care mi-au ramas de atunci.
Cum de imi amintesc de ’89? In week-end am fost la teatru la “Romania. Inchis pentru inventar”.  In acest spectacol nonverbal, pe o muzica bine aleasa, se insiruie secvente din viata acelor ani: cumpararea unor portocale, masa la restaurant, lucrul in fabrica, ducerea sticlelor de lapte la reciclat, frigul din case, propaganda de la tv, luarea luminii, securitatea si microfoanele, etc.  Piesa lasa spectatorul sa vada cu ce s-a confruntat un cuplu in acea perioada, fara a judeca acele vremuri. Totul este convingator prin situatiile alese, muzica  si pantonima personajelor.  A fost o ora amuzanta, dupa care, vazand “inventarul”  epocii de aur am incercat sa imi reamintesc care din situatiile prezentate le-am trait si eu. Daca ati prins acele vremuri veti intelege.
O piesa ce merita vazuta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu