Eram dimineata in autobuz si priveam pe geam. Din cand in cand ma uitam si la ceas, cam eram in intarziere. Pe la Cismigiu imi atrag atentia mai multi parinti. Intr-o mana tineau florile iar cu cealalta tineau cate un pusti de mana. Unii pusti, mai independenti, mergeau singuri si din cand in cand alergau ca sa tina pasul cu parintele propriu si personal. Imi amintesc, si eu am trecut prin asta.
Imi atrage atentia un pusti de clasa a 2 (cred) care mergea pe langa mama lui si din cand in cand isi mai ridica ghiozdanul. Era un pic cam mare pentru el, insa mergea vioi catre scoala.
Pentru o secunda mi-am dorit sa ma intorc in copilarie; fara griji, alaturi de parinti mereu, la joaca cu prietenii...ce vremuri! Visez la superbele vacante de vara petrecute la bunici, la intalnirile cu prietenii de atunci. (dau un ignore frumos la cata munca am tras atunci)
Insa partea aia mai realista din mine mi-a zis sa revin cu picioarele pe Pamant. "Hm, cred ca ai uitat de teme si de scoala! Incercai sa iti dai seama ce-i in jurul tau, aveai mereu teme si nu era tocmai usor. Fiecare varsta e cu grijile ei. Get real si bucura-te de viata si de clipa actuala!"
Prima mea zi de scoala? Nu imi mai amintesc. Doar cateva amintiri vagi din generala imi amintesc ca am parcurs acest ciclul scolar.
Cred ca eram prin a 1 sau a 2 si stergeam tabla. Vazusem ca invatatoarea scria in caietele noastre Dictare. Mi-am zis ca mai mult ca sigur ne va pune sa scriem cateva randuri cu acest cuvant. Nu il mai scrisesem si din cate tin minte abia eram la litere. Cand a inceput ora si ne-a dat caietele m-am apucat sa scriu cuvantul respectiv.(cam urat scris, intr-adevar) Abia cand a dat indicatiile invatatoarea mi-am dat seama ca am scris altceva pe 2 randuri. De ce mi-am amintit? Pentru ca stiu ca atunci nu m-am panicat si mi-am zis ca daca trebuie scris atunci inseamna ca o sa ma descurc. Incredere nemarginita!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu