"Totul e provizoriu: arta, pamantul, dragostea; numai moartea e ineluctabila." Cam asa incepe cartea 99F. Din primele pagini vad ca autorul e ironic si sarcastic. Eh nu e prea rau pentru sanatate, din cand in cand e bun si sarcasmul.
Chestia asta, cu timpul care trece imi vine in minte cand vad cersetori pe strada. Imi pun intrebarea daca e vreo posibilitate de iesire din aceasta situatie pentru ei. Din ce am vazut sunt unii care intr-adevar sunt cam dusi cu capul si atunci nu ai nici mari asteptari de la ei. Sunt unii mai curatei care plang situatia de acasa si au iesit la cersit, desi par perfect capabili sa munceasca. Posibil aceasta e o cale mai usoara. Imi amintesc de o prietena care spunea ca ii e foarte greu sa gaseasca pe cineva care sa ii aranjeze gradina intr-o zi pentru 50 RON.
In Praga am vazut doar cativa cersetori, dar acestia stateau in genunchi si cu capul plecat sa cerseasca.
Cred ca ar fi multe de spus. Imi amintesc de ce imi povestea o alta colega. Tatal ei i-a vazut la un restaurant pe unii care cerseau zilnic langa biserica. Deci si cersitul e un job. Cred ca e chiar unul serios. Imagineaza-ti sa te trezesti dimineata si sa mergi la cersit cand toata lumea merge la serviciu, sa cersesti cand afara e super frig, sa stai nespalat, sa nu ai un loc cat de cat sigur sa dormi, etc... Chiar presupune un efort.
De fapt, cand vad cersetorii imi imaginez ca si ei au avut o viata normala, dar ceva s-a intamplat si au decazut. Oare daca mi s-ar intampla asa ceva as putea sa ma ridic din situatia asta? Trebuie, imi zic, caci asta nu e viata.
RăspundețiȘtergereCrezi? Cateodata ma gandesc, si de multe ori ingrozita, ca as putea fi eu in situatia lor, dar cred ca as munci pe rupte, as taia, as schinjui, dar nu as accepta asa ceva... Primatul instinctului sau nevoia de a fi?
RăspundețiȘtergereMai, cred ca ai dreptate. Stii ca se spune ca boala aceasta, cancerul, ar fi rezultatul unor nemultumiri din viata celui care e bolnav. E doar o idee. Privind retrospectiv,la cazurile cunostintelor mele care au avut aceasta boala, am tendinta sa fiu de acord cu aceasta idee. Au lasat ceva sa ii afecteze. Imi vine in minte, imaginea nanului meu care s-a luptat pana in ultima clipa. I-a zis fiicei lui ca indiferent ce se va intampla cu el, ea trebuie sa mearga mai departe, sa isi dea examenele, sa isi vada de viata ei...
RăspundețiȘtergereNu stiu daca toti au stofa de luptatori. Posibil ca in momentul in care iti zici ca situatia e inacceptabila faci tot ce e posibil sa nu se intample. Asa au zis si romanii in razboi: "Pe aici nu se trece!"